Postul Adormirii Maicii Domnului

Pentru sufletul unui ardelean cred ca nu este post mai cald si mai linistitor ca si Postul Sfintei Marii! Cu atat mai mult pentru un preot. Imi aduc aminte cu multa bucurie si cu o oarecare rumoare a ochilor, un an in care slujeam de patru ori pe zi Paraclisul Maicii Domnului. Ma puneam pe drum de la Zalau la Simleu pe la orele 15, si la capela Centrului de Cercetari si Asistenta Medicala (a celebrului dr. Puscas Ioan) citeam primul paraclis; apoi pe la orele 17 cantam paraclisul la Spitalul Orasenesc din Simleu Silvaniei; la ora 19 eram in parohia Pericei si cantam acolo impreuna cu credinciosii paraclisul din nou, ca in cele din urma sa ajung, pentru savarsirea aceleiasi minunate slujbe, in parohia Treznea pe la ora 21. Acasa ajungeam undeva catre orele 23. Nu eram obosit, dar fericit eram. Simteam ca stau intr-o stare harica. Predicam despre Sfanta Maica a Domnului de patru ori pe zi, dar niciodata aceasi predica, nu as fi putut! In fiecare loc concepeam un proiect omiletic-catehetic (un sir de predici). Cel mai folosit eram cu desavarsire eu!

Acum incepem un alt post! Oare acesta cum va fi? Peste cativa ani cum imi voi aduce aminte de el? Ce va cladi in mine? Dar in tine, cititorul meu? Il simt ca ma ia pe nepregatite, si totusi de fiecare data cu cat dor il astept! De fiecare data cand imi amintesc de Sfanta Fecioara Maria constientizez noi si noi dimensiuni ale prezentei ei, si ma simt tot mai nevrednic sa-i slujesc!

In cele din urma ce pot sa zic… de fapt este foarte greu si sa vorbesti despre ea.

Totusi am sa incerc sa va amintesc ca este fiica lui Ioachim si a Anei, din neamul lui Iuda pe linia lui David. Cei doi, stiti ca erau inainati in varsta si nu aveau copii. Pentru evrei ( e deja arhicunoscut) era un semn rau, de blestem, sa nu poti duce neamul inainte. De aceea toti cei care nu aveau copii se simteau mai mult decat nebinecuvantati! Cu toate acestea, in curatia lor, cei doi nu incetau a face rugaciuni staruitoare pentru dobandirea de prunci, fapt care in ochii tuturor, la varsta lor, parea o nebunie. In acest context levitii de la templu i-au refuzat lui Ioachim jertfa de cerere pe care a dus-o. Probabil se gandeau la el ca e batran, si sa nu mai cheltuiasca in zadar. Dar va inchipuiti ce a fost in sufletul lui? Sa mergi la singurul tau sprijin, la ultima speranta si sa fii refuzat! Dar rusinea de a nu fi vrednic sa duci daruri la templu? [Poate ca nu e cel mai bun argument sensibil acesta, data fiind atmosfera generala de azi privitoare la darurile pentru Biserica; insa in vremea aceea si mult timp de atunci si aproape de zilele noastre, oamenii asa gandeau.] A fost cu totul zdruncinat si mahnit sufletul sau. A mers acasa si i-a spus Anei asa: “Ano! Ma duc in munte! Si de acolo nu am sa cobor pana ce Dumnezeu Isi va intoarce fata spre noi, si ne va da prunc in casa! Am sa stau in post si rugaciune!” Zis si facut. S-a dus in munte, s-a aruncat in fata lui Dumnezeu, a plans indelung, s-a rugat, a postit, si nu s-a lasat de picioarele Lui, pana ce I-a ascultat rugaciunea. Sfantul Arhanghel Gavriil este cel care i-a adus la cunostinta milostivirea lui Dumnezeu si binecuvantarea ce se va revarsa nu numai peste casa lui, ci si peste intreaga lume! Ehei!… Cine va putea spune coborarea aceluia de la munte? In tineretea lui nu a cunoscut atata sprinteneala! Pe cand a ajuns in pragul usii insa, il astepta deja Ana, cu lacrimile uscate pe obraz, ca nici ea nu a incetat a se ruga, pana ce ingerul Gavriil i-a vestit si ei minunea ce va purta numele de Maria!