Arhivă pentru Noiembrie, 2008

România r(t)oată

Posted in Meditatii with tags , , , on Noiembrie 30, 2008 by Ionut Margin

drapel

România Mare, a ajuns astăzi doar un ziar demagogic extremist. Graniţele ei au rămas doar administrative , mai puţin cele prin inima Moldovei, care defapt atunci (1918) nu erau. Astăzi nu mai suntem decât români de bulevard. Astăzi putem să scoatem drapelaşe aşa cum ne-au arătat americanii. La muţi ani români! Aş fi vrut să zic Românie la mulţi ani, dar suntem EU! Adevărata Românie Mare a fost între 1918-1941. Istoria se schimbă oamenii la fel, gândurile ce să mai zic? Am vrut să mă bucur mult, să mă bucur româneşte, dar am meditat la ce suntem azi, şi am scris ce am scris!

Ziua spirituală a României

Posted in Meditatii, Sfinţi Români on Noiembrie 30, 2008 by Ionut Margin

sf_andrei_intaiulchemat-ocrotitorul-romaniei

Când Dumnezeu a dat mai multe limbi oamenilor de la turnul Babel, le-a dăruit şi sensul de naţie. Probabil că multe popoare şi-au gasit izvorul în acel moment. Cert este că Dumnezeu a socotit că naţiunea este o formă potrivită pentru dezvoltarea şi devenirea omului. Astfel că s-au născut în istorie multe popoare măreţe. Dar… poporul român s-a născut mult mai târziu şi cu totul altfel. Acest popor s-a născut din mai multe populaţii, la bază fiind dacii băştinaşi, peste care au venit pături de popoare din răsărit şi din mai răsărit. Ca să se înţeleagă, vorbeau limba de circulaţie de atunci – latina vulgară, ce s-a transformat în timp în limba română. Dar dincolo de nevoile comunicării s-a născut un suflet nou dat de un imbold numit: credinţă.

Cu alte cuvinte, cu mult înainte de a fi un singur trup, această ţară era una prin sufletul românesc, impregnat de credinţa creştină. Avea acest popor un mod unic de raportare la viaţă – trăia pentru Cer!

Cum nimic nu este la întâmplare înainte ca poporul român să devină un singur trup, a fost una prin sufletul său, prin ceea ce identifică sensul de popor, de naţiune. De aceea 1 Decembrie este precedat de 30 Noiembrie. Altfel spus, ziua naţională este precedată de ziua sufletului românesc, prin pomenirea celui ce a pus prima sămânţă în pământ bun, să dea rod însutit, şi anume Sfântul Andrei ocrotitorul României.

De aceea am convingerea că azi se serbează sufletul creştin ce mâine îşi uneşte trupul.

Dacă acest popor ar fi fost migrator, ar fi trebuit să fie căutat undeva pe cer!

Dacă astăzi românii migrează pe acest pământ o fac pentru că şi-au pierdut sufletul, sau îl caută.

Nu ştiu cum simţiţi voi, dar eu simt că este nevoie încă de Marea Unire, este nevoie ca sufletul românesc să mai aibe viaţă prin credinţă. Criza morală a României stă în pierderea identităţii sufleteşti! Când nu va mai fi credinţă în ţară, nu va mai fi suflet, nu va mai fi ţară.

Să nu uităm că graniţele României Mari azi există doar pe Prut (acolo unde nu au fost şi nu-i firesc să fie)! Suntem Europa roată. O Românie administrativă nu are sens dacă nu există o Românie mie şi ţie, şi nouă şi vouă!

Să reînvie sufletul românesc!

Să răsară sămânţa sfântului Andrei!

Să-L vedem din nou pe grâul Hristos!

Duminica a 30-a după Rusalii – Dregătorul bogat – păzirea poruncilor

Posted in Meditatii on Noiembrie 30, 2008 by Ionut Margin

Evanghelia după Luca 18: 18-27

rubliov

18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? 

19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. 

20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. 

21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. 

22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. 

23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. 

24. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! 

25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. 

26. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? 

27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Setea de Unu

Posted in Gabriela T., Poezie on Noiembrie 26, 2008 by Ionut Margin

samarineanca-insetata

Făcutu-m-ai fântână în poartă,

La-ntâmplare.

În loc cu sete multă şi apă din belşug.

Te-ai oglindit în mine

Şi nefiresc de tare

Mă-nfioram cu pânza de apă din adânc.

Fântână sunt din doruri

Şi râvnet mut de bolte.

Şi oglindit în mine

E Cerul mut şi plin.

Aştept să văd în zboruri inverse,

Ce ne este?

Ce-i scris în Cartea Vieţii?

Cum, Doamne, să mă-nchin?

Te-ai oglindit în mine

Tu, Doamne, ca-n icoane

Umbrite şi-adâncite,

Ca apa în adânc.

Sunt doar fântână, Ţie,

Cu apă pe prundişuri.

Şi-alinare-mi este

Doar apa de băut.

De seacă toată,

Doamne, ce ne facem?

O, însetat Iisuse…

Dă-mi, Doamne, să Te beau!

scris de Gabriela T.

Duminica a 26-a dupa Rusalii

Posted in Meditatii on Noiembrie 22, 2008 by Ionut Margin

Evanghelia după Luca 12:16-21

16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. 

17. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? 

18. Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; 

19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. 

20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? 

21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului in Templu

Posted in Meditatii on Noiembrie 20, 2008 by Ionut Margin

1121_vavedenie_ohrid_14vCine poate spune bucuria Dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana cand au vazut faptura cea minunata cu care la toti se laudau zicand: “Iat-o pe fiica noastra!” Pantecele Anei incercat in batranete, ce s-a aratat viguros in purtare de prunc si in nastere, acum salta de bucurie, cand zambetul nu de putine ori se transforma in hohot de ras. Mainile lui Ioachim tremurau, nu de batranete, ci de emotia tinerii pruncei in ele, cand le intindea privirii celor care se uimeau, la vederea implinirii minunii. Prunca nu parea a fi fost purtata de pantece sterp si batran. Frumusetea ei nu poate fi spusa, ci doar privita in icoane, care in cele din urma s-au nascut odata cu ea. Vestea minunatei intamplari nu stia ce sa cuprinda mai mult: minunea nasterii copilei din pantece sterp si batran, vitalitatea Anei, intinerirea lui Ioachim sau frumusetea copilei. Nu este vorba ca vestea s-a raspandit curand si mult. Dar printre vorbe se ascundea un amanunt: cum ca parintii au cerut copila de la Dumnezeu cu fagaduinta ca, daca le-o va da, ei o vor da inapoi, inchinand-o vietii la Templu. Acest amanunt a urmarit memoria multora care voiau sa vada implinirea fagaduintei, si mai ales acelora de la Templu, pentru ca ziceau ei: “Copila aceasta este de la Dumnezeu, se cuvine dar sa creasca aici la Templu in apropierea Lui!”

Gandul acesta era cel care poposea nu de putine ori si in mintea parintilor acestora atat de fericiti, care nu-si uitasera fagaduinta, si se ingrijeau si de batranete care le aducea aproape, intalnirea cu moartea.

Cand Maria implini un an, tatal ei Ioachim, ii spuse Anei: “Ano! Iata, s-a implinit un an de cand Dumnezeu ne-a binecuvantat si a privit spre noi! Se cuvine dar sa-I aratam pretuire si sa ne implinim fagaduinta… sa o ducem pe Maria la Templu, ca acolo se cuvine sa vietuiasca, fiind mai mult a Lui decat a noastra, si iata batranetea ne apropie de moarte!” Dar Ana i-a raspuns: ” Ioachime! Slavit sa fie Dumnezeu care priveste spre rugaciunea robilor Sai! Adevar graiesti, dar iata, pantecele meu roditor mi-a facut si sani datatori de viata, si prunca inca mai suge din ei! Cum dar sa smulg prunca din pieptu-mi? Vezi dar… e mica inca, sa o mai lasam un an la noi!” Degrab s-a muiat inima lui Ioachim la aceste cuvinte, si a incuviintat. Si inca un an s-au bucurat de ea strangandu-o la piept, scaldandu-si ochii cand cu privirea ei, cand cu lacrimi de bucurie, si saltandu-si inima deopotriva.

Cand Maria implini doi ani, tatal ei Ioachim, ii spuse Anei: “Ano! Iata, s-au implinit doi ani de cand Dumnezeu ne-a binecuvantat si a privit spre noi! Se cuvine dar sa-I aratam pretuire si sa ne implinim fagaduinta… sa o ducem pe Maria la Templu, ca acolo se cuvine sa vietuiasca, fiind mai mult a Lui decat a noastra, si iata batranetea ne apropie de moarte!” Atunci Ana i-a zis: “Ioachime! Asa este, dar iata fiica noastra abia ce-a invatat sa umble, si vorba-i nu e clara! Sa o mai lasam un an, sa o invatam noi graiu si nepoticneala! Sa ne mai bucuram de ea inca un an!” Usor i-a fost Anei sa inmoaie inima lui Ioachim, care se pleca cu bucurie spre acest cuvant, si incuviinta sa se mai bucure un an de prezenta copilei!

Cand Maria implini insa trei ani, Ioachim calcandu-si cu barbatie peste moliciunea inimii, ii zise Anei: “Ano! Pregateste cele de trebuinta, si copila! O ducem la Templu!” De asta data Ana nu a mai zis nimic. A pregatit copila si cele de trebuinta, pentru implinirea fagaduintei!

Se spune ca pana acolo au dus-o doar in brate!

Nu putini au fost aceia care au asteptat sa vada daca cei doi vor face cum au spus, in fata lui Dumnezeu! Asa s-a intamplat ca toti din Templu, cu fecioarele, si toti cati s-au aflat acolo prinzand de veste au iesit sa vada infaptuirea cuvantului dat lui Dumnezeu, de Ioachim si Ana! Toti au iesit in intampinare, unii din bucurie, altii din curiozitate – toti doreau sa vada!

Cand Ioachim si Ana cu dulci sarutari au lasat-o din brate, micuta Maria, in avant copilaresc, se spune ca a urcat in fuga toate treptele Templului, si nu s-a oprit Sfanta Sfintilor pana ce a intrat in Sfanta Sfintelor!

Epitaf

Posted in Gabriela T., Poezie on Noiembrie 20, 2008 by Ionut Margin

epitaf

Ca pe-un fir de borangic,

Din nimica m-ai făcut

Şi-am ajuns de cremene.

Ochii lacrimi depene,

Sapă-n mine larg şuvoi,

Că mă iei, Doamne, ’napoi.

scris de Gabriela T.