Arhivă pentru Septembrie, 2009

Apa – documentar recomandat

Posted in Documentare video on Septembrie 23, 2009 by Ionut Margin
Anunțuri

Meditaţie la Sfânta Cruce

Posted in Literatura/Eseuri, Meditatii, Poezie on Septembrie 14, 2009 by Ionut Margin

Sf Cruce

Pe Cruce

de Vasile Voiculescu


Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava

Pălea curata-i frunte ce-o sangerase spinii

Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii

Parea ca varsa lava.


Si chiar in clipa mortii hulira carturarii

Cu fierea otelita il adapau strajerii…

Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii

Si-l ocarau talharii.


Zdrobita, la picioare-i zacea plângând Maria

Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama

Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,

Tipa vazand urgia.


Departe ucenicii priveau fara putere…

N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga

Cu el se naruise nadejdea lor intreaga

Si fara mangaiere.


Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate

Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite

Trecura fariseii cu fetele smerite

Si barbile-argintate.


Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste

In vale,ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,

Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul

Iisus, vegheat de oaste.


Tâlharul

de Costache Ioanid


Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,

parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus

înălţa spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,

până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,

dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,

în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.


Şi te’nalţi apoi ci gândul în Eden. Şi vezi în zare

o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.

Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată

heruvimi cu patru aripi şi cu spadă-nflăcărată,

înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.

Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.

Da… Departe, printre stele, ca un fulger ne-ntrerupt,

un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.

Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,

iată-i… cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,

vin în haină de lumină şi se’nalţă ca un stol

zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.


Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;

apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam…

Iată… Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,

Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,

Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,

Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb;

Ghedeon privind cetetea şi oştirea fără număr,

Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;

David, fericit să uite de păcatele-i iertate,

Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,

toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,

de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.


Iar în faţa tuturora… ce luceafăr glorios

umple cerul de lumină şi de Har victorios?

E Isus!… purtând pe frunte diadema de lumini,

cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.

E Isus!… cu mâini întinse într-un gest de raze nins,

cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.

Vai!… dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar

Cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?

Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei.

„ Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!”

„Cine-i Împăratul slavei?” „ Domnul tare şi viteaz,

care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!”


Şi târziu, când paradisul s-a închis c-un vuiet lin,

printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.

Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.

Peste trupul plin de sânge poartă o cămaşă ruptă.

-Ce vrei tu? Îi spune unul dintre îngerii străjeri.

-Cine eşti? Îl mai întreabă, iscodind cu ochi severi.

-Eu?… răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,

Sunt un ticălos din lume… Nu ştiu să fi fost păcat

să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.

De copil m-a prins o vrajă de păcat şi de cuţit.

Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.

Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi

mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.

Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.

La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.

N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.

O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad…

– Vai, destul… vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.

Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,

într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.


Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:

-Da… acolo… Dar, ascultă. Înainte de-a muri,

osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,

ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,

un profet murind alături. Ba… mai mult ca un profet!

Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,

Îi plutea în ochi o pace… şi-o dumnezeire-n grai.

El mi-a spus privindi-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!

Şi acum o întrebare… un cuvânt mai am de spus:

Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?…

-O! Isus? E-aici, în slavă… tot ce vezi îi aparţine.

Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, stăine?

-Rogu-te, o vorbă numai…

Nu ştiu cum să-mi spun amarul…

Dacă e Isus aicea… spune-I c-a venit tâlharul.

-Vino!… Poarta e deschisă… Domnul Îi vorbeşte-n prag.

Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag…

E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?

Părul… Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.

Dar… privirea blândă… Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.

Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.

– Doamne, sunt murdar… şi-n zdrenţe.

Sunt… şi-şi frânse vorba-n dinţi.

-Eu… în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?


Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,

lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod!”


*


Şi acum să ştie-oricine: Unde a intrat tâlharul,

Nu-i pe lume om să creadă şi să nu-I primească Harul!

Nu-i păcat pe care Domnul nu Şi-a pus făgăduinţa.

Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!