Arhivă pentru Martie, 2010

Dacă Ion Creangă ar fi fost preot ar fi scris așa:

Posted in de la altii, Literatura/Eseuri, Meditatii on Martie 23, 2010 by Ionut Margin

Duminica lăsatului sec de brânză

martie 1, 2010 de nicolaetrusca

Anul acesta, lăsatul secului de brânză „a căzut” pe 1 Martie, în ziua de mărţişor. Această zi este consemnată în calendarul nostru creştin ortodox ca “Duminica izgonirii lui Adam din rai” zi în care se ţin o seamă de obiceiuri şi tradiţii, care îi apropie pe oameni de Dumnezeu. Este duminica “iertăciunii” pentru că bunii creştini merg în vizită, iertându-şi neînţelegerile din viaţa de zi cu zi. A fost o zi frumoasă, liniştită, cu mult soare, în multe sate din inima Bărăganului, spre seară, mai ales tinerii, aprind focuri la răspântiile drumurilor. Postul Învierii Domnului, debutează aşadar, printr-un foc purificator care îşi are începuturile în vremea creştinismului primar şi poate chiar mai înainte. Dar dis de dimineaţă…

– Taică părinţeleee… taică părinţeleee! Încă nu mă trezisem. Deschid un ochi (cu stângul văd mai bine) şi fixez ceasul de pe televizor; şase şi cinci minute. La poartă, cineva striga de parcă începea “Desculţ” de Zaharia Stancu. Lătra câinele, o maşină a trecut grăbită pe uliţă…Măi…dar ce s-o fi întâmplat la ora asta?! Îl văd la poartă pe Pompidu (un ţigan care a mâncat bătaie la Paris, în urmă cu câţiva ani, lângă muzeul Pompidou de unde i se trage şi porecla) care a venit săptămâna asta din Italia. Îi fac semn cu mâna că l-am văzut, mă îmbrac şi ies la poartă:

– Ce s-a –ntâmplat măi Pompidu de vii la ora asta?

– Taică părinţele, îmi răspunde cu o voce plângăreaţă, a născut ”mia cara” Faustina…a născut…taică părinţele, azi noapte, doi “bambini”…

Cu toate că ieşisem nervos la poartă, cu gândul să mă cert cu Pompidu, dacă nu a venit cu o treabă serioasă, cuvintele lui m-au bine-dispus.

– Şi…eu ce trebuie să fac? am întrebat nedumerit.

– Te rog frumos, taică părinte, dă-mi o sticlă de vin să fac cinste la… Îl priveam să văd dacă vorbeşte serios sau are chef de glumă!

– Măi…Pompidu…eu am cârciumă?…pentru aşa ceva vii tu la mine la ora asta…? Ştii cât e ceasul?

– Nu ştiu, taică părinţele, te rog nu te supăra…ştiu că ai vin de la “moşi”.

– Am…i-am răspuns răstit, dar îl am la biserică…la primăvară când fac curat în curtea bisericii îl am pentru cine mă ajută…

– O să va ajut şi eu…pe cuvânt de onoare!

– Dar ce nume le-ai pus la copii? m-am pomenit că l-am întrebat cu o curiozitate neprefăcută.

– Obama şi Preambul!

– Obama şi Pre-am-bul!?…Obama te înţeleg, cu toate că nu sunt de acord, dar…Pre-am-bul???

– Să vezi, taică părinţele, eu şi Faustina n-am ştiut că avem gemeni, pentru că nu şi-a făcut “geometria”.(mi-a venit să râd pe “dinăuntru” că Pompidu era mai familiarizat cu reparaţia maşinii decât cu consultaţia medicală).

– Poate ecografie!

– Aşa, cum aţi zis, şi când am fost la spital să nască…l-a născut pe Obama…dar era cam mic, s-a mirat şi doctoru, l-a dat la asistentă: să-i faci la fişa medicală un preambul, i-a zis…şi paaac…Faustina a mai născut un bambini. Şi i-am pus numele Preambul că ne-a plăcut cum sună!

– Şi cum ai să-l strigi când va fi mare?

– …? Om vedea noi…

– Pompidu, uite care e treaba (am devenit mai grav) nu am vin acasă, vino la prânz la biserică şi-ţi dau. Am intrat în casă mulţumit că parohia mea s-a mărit cu încă două suflete, şi unde mai pui, cu un nume atât de celebru! Am mai întârziat câteva minute şi am plecat la biserică. Am intrat în curte, am mers pe alee până la clopotniţă, şi în stânga, în livada de pruni, ştiam un colţ unde creşteau ghiocei. Nu m-am înşelat. În iarba verde, lângă zidul roşu de cărămidă, câteva smocuri de ghiocei mă priveau speriaţi. Am luat câţiva, am intrat în biserică şi i-am pus la icoana Maicii Domnului, la axioniţă. E 1 Martie! După Sfânta Liturghie, le-am vorbit celor prezenţi despre post. Însuşi Iisus Hristos a postit 40 de zile şi 40 de nopţi şi tot El ne-a învăţat cum să postim: ”Iar tu când posteşti, unge părul tău şi faţa ta o spală, ca să nu arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău celui din ceruri care vede în ascuns şi-ţi va răsplăti”… Postul păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului, spunea părintele Cleopa. Postul este de folos în vreme de nenorociri şi necazuri, şi este bun în vederea izbăvirii de primejdii viitoare precum şi în vreme de întristare. Postul trebuie însoţit de rugăciune şi mărturisirea păcatelor. Sfinţii părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Auziţi ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează. (Omilia a-X-a la Cartea Facerii,cap.I) Sfinţii ucenici şi apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos slujeau postind după cum ne scrie marele Pavel arătând că nici în suferinţele sale nu lăsa postul: ”În bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri şi posturi(II Cor. VI,5).

Când am ieşit din paraclis, să merg acasă, am privit biserica îmbrăcată în stele – ba nu – în schele, şi mi-au venit în minte versurile lui Blaga: “ Clădită din nisip, din piatră de nisip/Această catedrală dăinuie în vânt/ N-o clatină nimic, nici zbucium din pământ/ Prin veac cândva s-o dezbrăca de schele/ Ea n-are unde să se prăbuşească/ Temei aflând în câmpul dintre stele”.

Preot Nicolae Truşcă, Parohia Negoieşti

Pilda vieții, sau purtarea de grijă a Lui Dumnezeu!

Posted in Meditatii on Martie 11, 2010 by Ionut Margin

Purtarea de grijă a Lui Dumnezeu

Era odata un țăran, foarte sărac, dar deștept, care își  lucra din greu pământul împreună cu fiul său. Într-o zi fiul îi spuse: “Tată, ce ghinion, calul s-a pierdut și  nu îl avem  la muncă astăzi cu noi!“

“Pentru ce numești asta ghinion? “ răspunse tatăl. “Sa vedem ce ne aduce ziua de maine!“

După câteva zile calul reveni  însoțit de o minunată iapă salbatică. “Tată, ce noroc pe noi!“ exclamă fiul. “Calul nostru ne-a mai adus un ajutor.“

“De ce numești tu asta noroc?“ răspunse tatăl. “Sa așteptăm să vedem ce ne aduce ziua de mâine.“

Câteva zile mai târziu, fiul vru să încalece calul cel nou dar, acesta, neobișnuit cu asta, se împotrivi și-l trânti la pământ.

Fiul iși rupse un picior. “Tată, ce ghinion! Mi-am rupt piciorul! Acum vei rămâne singur la munca câmpului.“

De ce numești asta ghinion? Să vedem ce ne aduce ziua de mâine!“

Băiatul nu era convins de înțelepciunea tatălui său și plângea în patul său.

Câteva zile mai târziu, trecură prin sat trimiși ai regelui în căutare de tineri pe care  să-i ducă la război. În casa bătrânului țăran, văzură doar un biet tânăr cu piciorul rupt și îl lăsară în pace.

Tânărul înțelese atunci că nu trebuie să disperi în fața necazului și nici să tresalți în fața binefacerilor vieții, ci trebuie să-i dai răgaz timpului, ca să vezi dacă un lucru este bun sau rău…

Iubite frate, dacă vei aștepta în toate, bună lucrarea lui Dumnezeu, înseamnă că ai învățat să împlinești cuvântul Domnului Iisus Hristos: ” Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Mt. 16:24)