Arhivă pentru Noiembrie, 2011

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României

Posted in Sfintii lui Dumnezeu with tags , , , , on Noiembrie 30, 2011 by Ionut Margin

Ziua de astăzi este una de sărbătoare pentru întreaga Românie şi de celebrare deosebită pentru aproximativ 600000 de români care poartă numele Sfântului Apostol Andrei. Sfântul Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru a primit mai multe apelative onorante, printre care „cel dintâi chemat” şi „ocrotitorul României”. Aceste cuvinte sunt definitorii pentru Apostolul lui Hristos. A prpovăduit credinţa creştină în Pont, Tracia, Sciţia, şi a fost răstignit la Ptras în Grecia pe o cruce în formă de X. Moaştele lui au fost puse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Cardinalul Petru de Capua va duce moaştele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. în anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma. Pe 30 noiembrie 1976 Papa Paul al VI-lea a predat preţioasa relicva a capului Sf. Andrei Bisericii din Patras. De aici Capul Sfântului Apostol a fost adus în România în anii 1996 şi 2011.

          „Cel dintâi chemat”

Chemarea la care a răspuns Sfântul Andrei, a fost cea de Apostol al lui Hristos Dumnezeu, care l-a transformat din pescar în „pescar de oameni”(Matei 4:20) împreună cu fratele său Petru şi cu ceilalţi doi fraţi Iacov şi Ioan. De fapt Andrei şi Ioan, care erau mai tineri, l-au urmat pe Hristos Iisus încă de la Botezul acestuia în apele Iordanului, când erau ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Iată ce spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în Evanghelia sa: „A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).” (Ioan 1:35-42) Acesta este motivul pentru care Andrei este socotit cel dintâi chemat, pentru că a crezut că Iisus este Mesia, şi s-a făcut propovăduitorul acestei credinţe mai întâi în casa sa, familiei sale şi apoi ne-a făcut pe toţi familia lui Hristos.

          “Ocrotitorul României”

Sfântul Andrei este socotit ocrotitorul şi altor ţări sau biserici. Sfântul Andrei este întemeietorul Bisericii din Constantinopol si prin urmare ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Constantinopolului; sfânt ocrotitor al Scoţiei de aceea   crucea în forma de X stă ca simbol al Scoţiei pe drapelul britanic; ocrotitor al poporului rus, care în perioada ţaristă avea crucea lui Andrei pe stindardul ţării.

În anul 1997 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei “Ocrotitorul României”, iar ziua lui de prăznuire sărbătoare bisericească naţională. Există şi un proiect de lege prin care ziua Sfântului Andrei este declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare, care în data de 23 noiembrie a trecut de Senat urmând a fi dezbătută de Camera Deputaţilor.

Demersurile menţionate au un substrat de recunoaştere istorică a activităţii apostolice a Sfântului Andrei, care a fost primul încreştinător al unei părţi din teritoriul actual al României şi anume Dobrogea. Celebrul istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea contemporanul Marelui Împărat Constantin este primul care menţionează în scris faptul că Andrei a predicat în Sciţia – Dobrogea de astăzi. Deşi lumea de atunci a Dobrogei era una de cultură eminamente grecească, confluenţa civilizaţiilor a fost la fel de vie ca şi astăzi. Prezenţa spirituală a Sfântului Apostol Andrei, credinţa nouă pe care o aducea şi minunile care îl însoţeau a făcut ca percepţia lui să aibe reverberaţii şi dincolo de Dunăre. Ecoul propovăduirii sale răzbate încă printre veacuri prin toponimele din zonă precum Peştera Sfântului Andrei sau Pârâul Sfântului Andrei. De asemenea poveştile bătrâneşti spun că dacii l-au numit Apostolul Lupilor, deoarece se spune că un lup l-ar fi condus la peştera de unde îşi făcea propovăduirea. Ei au considerat că acest lup este căpetenia lupilor, şi tot acest lup ar fi fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Pe de altă parte deşi Andrei este un nume grecesc care înseamnă “plin de bărbăţie, de curaj” dacii îl legau de denumirea de lup care în limba lor ar fi “daoi”.

Cert este că sămânţa creştină pe care Apostolul Andrei a lăsat-o a rodit însutit, Dobrogea beneficiind de celebre centre episcopale active dintre care cel mai renumit a fost Tomisul, Constanţa de astăzi.

Poporul care urma să se întemeieze s-a format împreună cu noua credinţă ce se răspândea. Când poporul român s-a ştiut defini ca entitate naţională, vorbitoare de aceeaşi limbă, cu aceleaşi tradiţii,  s-a definit creştin. Astfel sufletul românesc a fost din faşă creştin, şi altă credinţă nu a cunoscut. Înainte ca identitatea naţională să fie definită în secolul 19 în concepţia etnică aşa cum o avem astăzi, poporul român ştia că are o unitate fiinţială, definită de credinţa creştină ortodoxă (drept măritoare) şi limba română singura latină din acest spaţiu.

Aşadar putem spune că astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Andrei, sărbătorim sufletul românesc ce îşi va avea unirea trupului celebrată mâine! Aşadar mulţi şi fericiţi ani popor român şi sfântă credinţă străbună!

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean la 30.11.2011

Anunțuri

Sfântul Nectarie de Eghina

Posted in Atitudini, Sfintii lui Dumnezeu with tags , , , , on Noiembrie 9, 2011 by Ionut Margin

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean la 09.11.2011

Unul dintre cei mai iubiţi şi mai celebrii sfinţi contemporani, care mişcă sufletele credincioşilor este Sfântul Ierarh Nectarie, ce este celebrat în fiecare an la data de 9 Noiembrie. Pomenirii lui vor fi închinate rândurile ce urmează pentru amintirea celor ce îl cunosc şi pentru cunoştinţa celor ce nu au auzit de el până acum.

Pentru al descrie pe Sfântul Ierarh Nectarie nu voi povesti toată viaţa lui, ci voi puncta câteva momente relevante pentru calităţile şi sensibilitatea lui, care se doresc în cele din urmă un îndemn la a-i urma pilda vieţii, pentru că dacă el a fost capabil de empatie, dragoste şi credinţă, şi noi la rândul nostru putem face la fel.

Copilul care i-a scris o scrisoare lui Iisus Hristos

            Născut la 1 Octombrie 1846 micuţul Anastasie, pentru că aşa se chema din botez avea să fie ocrotit de Maica Domnului a cărei Acoperământ este prăznuit în această zi. După ce începe primii ani de educaţie în casa părinţilor săi, va fi trimis de aceştia pentru continuarea studiilor la Constantinopol unde lucra pentru a se întreţine într-un magazin şi va fi încercat de mari lipsuri. În timpul unei ierni un bun domn Temistocle la întâmpinat în timp ce tânărul Anastasie ducea corespondenţa şi pentru că l-a văzut dezbrăcat s-a oferit să ducă el scrisorile la poştă. Pe drum observă că printre scrisorile adresate diferitelor persoane stă şi una pe care era scris citeţ şi ordonat destinatarul: Domnului nostru Iisus Hristos cu adresa: Sus în cer. Evident că a fost intrigat de conţinut. A citit-o:

„Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie!

Robul Tău,
Anastasie“

Domnul Temistocle a făcut atunci o minunată faptă trimiţîndu-i copilului Anastasie din partea Domnului Iisus Hristos hăinuţe şi pantofi, îmbrăcându-l astfel cu credinţă, râvnă şi sfinţenie în Dumnezeu cel care i-a ascultat rugăciunea.

Mai departe viaţa la dus la douăzeci de ani în oastea lui Hristos primind la călugărie numele de Lazăr, iar mai apoi când a luat schima cea mare (schimnicia) a primit numele de Nectarie cu care îl pomenim noi azi. După ce şi-a terminat şi studiile universitare a fost dus la Alexandria în Egipt unde a fost hirotonit preot apoi Mitropolit al Pentapolisului în Libia. Bârfa, invidia şi răutatea unor slujitori alexandrini vor face ca abia după un an să fie scos din demnitatea mitropolitană şi să devină pribeag prin Grecia. La Atena va fi numit director la celebrul seminar particular Rizarios.

Directorul care ştergea pe jos

            Smerenia şi dragostea lui a schimbat sufletele tinerilor băieţi din seminarul atenian. Au fost surprinşi să găsească o inimă în care se ascundea dragostea lui Hristos. Generaţiile care l-au cunoscut ca şi îndrumător s-au considerat binecuvântate dăruind bisericii unii dintre cei mai celebrii slujitori. Pilduitoare este atitudinea lui când doi băieţi ce s-au bătut au fost aduşi în faţa lui pentru a fi pedepsiţi, iar el a spus: Vai, eu sunt de vină, nu am dat o pildă de viaţă destul de bună pentru ca aceşti copii să nu facă aşa ceva! Vă rog să nu îmi mai aduceţi de mâncare trei zile! Această atitudine a schimbat realmente sufletele tinere, care nu îndrăzneau să mai greşească cumva.

            Se spune că Sfântul a fost văzut dimineaţa înainte de răsăritul soarelui spălând şcoala pe jos şi toaletele. Iar aceasta a făcut-o pentru ca omul de servici să nu îşi piardă slujba pentru că era bolnav şi nu putea veni la servici. Ştiind că are copii mici şi că el era sursa de venit din casă, pentru ca acei copii să nu rămână fără de mâncare şi dezbrăcaţi a făcut tainic acest lucru, în aşa fel ca lipsa omului de servicu să nu fie simţită. De aceea cei cu probleme la servici şi cei care nu au un loc de muncă se roagă sfântului să le ajute.

Sfântul tămăduitor de cancer

            Între 1904 şi 1907 Sfântul Nectarie ridică o mănăstire de maici în insula Eghina, unde se retrage şi îndrumă duhovniceşte obştea până la trecerea la cele veşnice în anul 1920 la data de 8 noiembrie. Anii de la Eghina nu au fost uşori, deoarece dincolo de lipsuri nu l-au părăsit ura confraţilor săi din care de fiecare dată, oricât de josnică ar fi fost Bunul Dumnezeu îl scotea cu cinstea nepătată. Oamenii de rând îl iubeau necondiţionat cu atât mai mult cu cât se tămăduiau prin rugăciunile lui, sau aducea ploaia când insula era sub secetă, tot prin rugăciune. Şi-a cunoscut sfârşitul dinainte, şi după ce a fost ţinut la pat aproape două luni a trecut la Domnul. Dar cum viaţa sfinţilor e mai vie şi mai palpitantă după moarte, aghiografia lui continuă până astăzi prin minunile ce le-a făcut. Mai întâi de toate trupul nu i-a putrezit timp de douăzeci de ani de la aflarea moaştelor sale. Abia în 1953 s-au descompus dar oasele lui dăruiau mireasmă şi multe vindecări. De aceea Biserica Greciei l-a trecut în rândul Sfinţilor în anul 1961. Cele mai multe minuni relatate în cărţi ce se tipăresc an de an vorbesc despre tămăduiri miraculoase ale cancerului. Voi aminti aici doar tămăduirea extraordinară consemnată de un părinte grec cu numele tot de Nectarie care a ridicat o biserică în cinstea Sfântului. Era bolnav de cancer la gât şi după mai multe încercări de a fi operat a reuşit să fie primit de o echipă de medici londonezi care erau într-un schimb de experienţă la Atena. Era bucuros că va fi operat dar era şi foarte slăbit şi se ruga sfântului să îi ajute. În ajunul operaţiei a început să verse ceva negru, pentru ca dimineaţa medici să constate cu surprindere tămăduirea sa miraculoasă.

Dacă aş fi un bob de grâu…

Posted in Poezie on Noiembrie 5, 2011 by Ionut Margin

Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte

Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.

 

Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

 

Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:

Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.

 

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!

 

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

 

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.

Monahia prof. Nicodema Stoica

în revista Talita kumi sept.-dec. 2008