Archive for the Ana Category

Tatăl lui Adam!

Posted in Ana, Gabriela T., Meditatii on Ianuarie 26, 2010 by Ionut Margin

–        Eu am patru ani, zice Ana. Tu câţi ani ai?

–        Am patruzeci şi doi, răspund.

–        Cât mine, conchide Ana.

Ana îşi lipeşte ochişorii de icoana Răstignirii, se suie pe scaun şi indică cu degeţelul craniul.

–        Ce-i asta?

–        Un craniu.

–        Cum? Craniu?! Ce craniu?

–        A fost un om şi a murit.

–        Ce om?

–        Adam.

–        Adam … De ce a murit?

–        Nu a ascultat pe tăticul lui.

–        Ce i-a zis?

–        Să nu mănânce.

Ana e toată un semn al mirării.

–        Să nu mănânce!?!

–        Să nu mănânce ce nu e voie, rectific grăbită, căci fetiţa m-a prins pe picior greşit.

–        Ce să nu mănânce?

–        Ceva dintr-un pom.

–        Care pom?

În icoana Răstignirii nu e nici un pom. Ana caută pomul în icoanele din jur. Îl găseşte şi mi-l indică triumfătoare:

–        Din pomul acela să nu mănânce? Unde e Măicuţa Sfântă cu Iisus micuţ?

–        Da! Din pomul acela să nu mănânce.

–        Cine e tatăl lui Adam?

Dacă a stabilit pricina vinovăţiei, Ana vrea să ştie cine a dispus pedeapsa.

–        Dumnezeu, răspund.

Ana priveşte iarăşi icoana Răstignirii.

–        Iisus?

–        ?

–        Iisus e tatăl lui Adam?

–        Nu! Dumnezeu.

–        Iisus e Dumnezeu! zice Ana hotărâtă şi întărind cu un gest scurt al mâinii drepte.

–        Da! Iisus e Dumnezeu.

–        Iisus e Tatăl lui Adam! Hotărâre definitivă, căreia nu îi pot sta împotrivă. Ana are patru ani şi aproape patru luni. Mă declar învinsă de logica ei.

–        Şi mama lui care-i? continuă fetiţa.

–        ?

–        Mama lui Adam.

–        Adam nu a avut mamă.

–        Cum poate creşte un copil fără mamă!?!

–        A avut grijă de el Tăticul lui.

–        Adică Iisus!

–        Iisus, desigur, întăresc şi eu.

–        Şi acum de ce stă aici? şi Ana indică cu degeţelul falia întunecată în care stă craniul.

–        Aşteaptă să îl scoată Iisus de acolo.

–        Iisus e pe cruce.

–        Da! O să se dea jos şi o să îl scoată de acolo.

–        Cine-i scoate cuiele? Amănuntul pare să aibă o semnificaţie specială pentru Ana. Îşi plimbă o vreme degeţelul peste sângele ce se scurge din rănile Mântuitorului.

–        Un om bun.

–        Cine?

–        Iosif.

–        Îi scoate cuiele, se duce şi-l ia pe Adam, că-i copilul lui…

Ana stă pe gânduri, face o grimasă şi zice cu răutate mică:

–        Ce copil urât! Cum poate fi un copil aşa urât? Nu am mai văzut un copil aşa urât. Ce ochi, ce dinţi! Ana se strâmbă.

–        Vezi, dacă nu a ascultat? îi zic pedagogic, apoi mă gândesc la nenumăratele mele neascultări şi îmi iau seama continuând, şi, totuşi, Iisus l-a iubit aşa urât cum era, pentru că era copilul lui.

Ana mă priveşte, meditează câteva clipe, pare mulţumită că Iisus e un Tată bun, apoi se întoarce la icoana Răstignirii.

–        Aici cine e? întreabă indicând una dintre femei.

Dialogul continuă.

Nu mă simt deloc pregătită pentru astfel de întrebări. Ana mă scoate de cele mai multe ori din impas…

Scris de Gabriela T.

la 25 01.2010

Discuțiile au continuat în schimb și acasă, așa că am fost nevoit să-i explic defapt cum a fost creat Adam, că el a fost primul om. Ana a conchis:

–        Adam este părintele meu? Mai am doi tătici!? Pe Iisus Hristos și pe Adam, și Eva e mămica noastră!

Mai departe i-am explicat cum a fost cu pomul oprit din Rai, mai precis i-am citit din Mica Biblie, și a înțeles și aici esențialul pentru că a spus:

–        Să nu mai mănânce din pomul rău, numai din ăla al vieții!

Ana despre Răstignire şi Înviere

Posted in Ana on Aprilie 18, 2009 by Ionut Margin

Rastignirea

Ana îi spune Valentinei:

-Mami, ştii că oameni răi L-au pedepsit pe Iisus Hristos? El a făcut bun şi ei L-au pedepsit, că-s răi! Şi L-au bătut peste cap, şi L-au scuipat! – Îi voie să facă aşa ceva?

-Nu dragă, nu-i voie!

-Nu! Şi în loc să-I pună coroană (Ana arată cu mânuţele): aşa desfăcută, I-au pus coroană de spini, şi au apăsat-o, şi L-a durut, şi I-a curs sânge! Apoi a dus crucea şi I-au bătut cuie în mâini (arată pe rând cu arătătorul fiecare palmă, şi aplecându-se la picioare le arată zicând:) şi în picioare. Şi L-au dezbrăcat şi L-au lăsat doar în chiloţei! Îi voie să facă aşa ceva?

-Nu, nu-i voie, răspunde Valentina consternată şi mirată!

sarutul-maicii-triste

-Nu, şi L-au omorât! A murit pe cruce! Apoi mama Lui, l-a dat jos şi la pus pe o piatră, şi L-a pupat. Lui I-a plăcut şi s-a trezit. A Înviat!

invierea-domnului-fresca

Poate spune cineva, că nu a fost aşa? Nu Maica Domnului L-a dat jos de pe cruce? Nu L-a pupat? Sigur, şi de aia a Înviat Hristos, că L-a pupat mama Lui!

Ana si Vali

La Mulţi Ani, Ana!

Posted in Ana on Octombrie 7, 2008 by Ionut Margin

Azi fetiţa mea Ana împlineşte trei ani. Acum trei ani, într-o vineri am venit acasă de la Sfânta Liturghie fără să ştiu că nu voi intra bine în casă şi voi ieşi împreună cu Valentina pentru a o vedea pe Ana!

Când am fost să o scot de la cămin (ieri 06.10.2008), educatoarea ne-a spus că Ana s-a prezentat unei doamne ce lucrează acolo zicând: „Eu sunt Ana sfânta!”

Draga de ea! Copii au o sfinţenie a lor, o pază de sus, care îi ţine curaţi şi într-o lume cu totul şi cu totul deosebită, o lume de cer!

„Şi eu am o cruce mică!”

Posted in Ana, Meditatii on Octombrie 6, 2008 by Ionut Margin

Ana, care aude mai multe decât credem noi, şi care recepţionează idei, când noi credem că stă în lumea copilăriei, când a văzut poza pe care am pregătit-o pentru Dumineca de după Înălţarea Sfintei Cruci, s-a uitat la ea şi mi-a zis:

-Asta este crucea ta. E mare crucea ta, şi pică peste tine!

-Şi eu am cruce! Crucea mea este mică!

-Crucea ta este mare, i-a zis Valentinei (soţia mea, şi mama ei)

Iar mamei mele i-a zis:

-Crucea ta este grasă!

Ana explică Învierea!

Posted in Ana, Meditatii on Octombrie 6, 2008 by Ionut Margin

Într-o zi de august a acestui an, i-am spus Anei că o duc cu mine la Bunu Ioane, adica tatăl meu care a murit. Aşadar o duceam cu mine la mormânt. Ana s-a bucurat mult, îi este foarte dor de Bunu Ioane – te miri ce memorie vie are!

Ne-am urcat în maşina tatei, iar Ana sa grăbit să-mi spună că mergem cu maşina lui bunu!

Pe maşină i-am spus, încercând să-i potolesc entuziasmul – „Ana! Ştii… nu o să-l vezi pe bunu că-i înăuntru!”

Am ajuns la mormânt, şi primul lucru pe care l-a făcut Ana a fost să atingă crucea tatei, apoi m-a întrebat: „Pot să-l ating pe bunu?” – contrariat şi încurcat am zis – da; curios să văd ce face! Ana a atins pământul şi a zis: „- S-a bucurat bunu! Acum se trezeşte şi se curăţeşte!”

Am aprins o lumânare şi am zis împreună Tatăl nostru. Un moment unic. Cred că a fost un dar minunat pentru tata! Ana avea totuşi doi ani şi zece luni!

Nu am vrut să stăm prea mult, aşa că ne-am pregătit să mergem la ceilalţi bunici, la ei acasă, ei trăiesc. Ana a mai atins o dată mormântul şi apoi crucea. Apoi am plecat.

Când am ajuns la blocul bunicilor o muscă zbura pe jos pe spate şi făcea gălăgie. I-a atras atenţia Anei. Am întors-o pe picioare, dar ea s-a răsturnat pe spate şi a început să zumzăie şi să zboare pe jos mai departe! I-am explicat Anei că o să moară musca, dar Ana a zis: „-Bunu îi mort!” Aşa ca pentru mine un gând de reflexie l-am zis cu voce tare:

– Noi toţi murim!

Iar Ana cu bucurie cerească în glas a zis:

– Da! Murim, ne băgăm lângă bunu, ne murdărim, apoi ne trezim şi ne curăţim!