Sfântul Ioan Gură de Aur

Ştiaţi că a fost unul dintre cei mai pigoniţi arhierei a Bisericii Ortodoxe, tocmai de „confraţii” împreună slujitori? Sfinţenia lui se pare că era cea mai deranjantă, apoi credinţa, apoi cinstea, apoi darurile cu care era împodobit şi pe care le înmulţea însutit, dar mai ales l-au urât pentru genialitatea lui. Pe arhiereii prigonitori, i-a frapat neiubirea lui de argint, şi au considerat ca cea mai mare crimă, îndepărtarea luxului din palatul patriarhal. Nu l-au iertat ca a aruncat baldachinul afară şi s-a culcat pe rogojină.

Ştiaţi că atunci când predica, lumea îl asculta cu inima la gură, şi dacă simţeau ca vrea să încheie, îl aplaudau obligându-l să le mai vorbească, în aşa fel încât predicile lui depăşeau o oră şi chiar două?

Ştiaţi că Sfântul Ioan Gură de Aur înainte de a ieşi la predică mânca o bomboană cu miere de albină ca să îl ţină vocea? În cele din urmă acest obicei pitoresc s-a transformat în motiv de îndepărtare din scaunul patriarhal, de către cei care nu şi-au îndulcit niciodată gura amărâtă în rele cuvântări şi rele vorbiri.

Ştiaţi că acest mare interpret al Sfintei Scripturi, nu citea din sfânta carte până ce nu se ruga îndelung, uneori şi 5-6 ore, iar când citea din Sfânta Scriptură stătea în genunchi?

Sfântul Ioan Gură de Aur se smereşte în faţa Sfintei Cruci

Ştiaţi că Sfântul Ioan Gura de Aur şi-a purtat crucea până la „înălţarea” lui la cer? Crucea sfântului a fost atât de frumoasă încât adormirea lui a fost în ziua de prăznuire a Înălţării Sfintei Cruci. Şi pentru că această sărbătoare este atât de mare, Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur) nu se prăznuieşte în ziua adormirii lui, ci el şi-a adus adormirea ca prinos de cinstire a Sfintei Cruci. Deşi firesc era ca sfântul să fie prăznuit a doua zi, cinstirea lui se face în data de 13 Noiembrie.

Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana

Ştiaţi că rugăciunea lor de o viaţă, în doi, a schimbat istoria lumii, şi că datorită lor s-a plinit vremea? Atât de mult s-au rugat Lui Dumnezeu încât au schimbat un dat. Au schimbat nerodirea în rodire. Dumnezeu ar fi putut să le-o dăruiască pe Fecioara Maria în chip firesc la vremea potrivită, dacă planul divin nu ar ţine cont de libertatea omului, dar nu a vrut ca omul să nu participe la plinirea vremii. Sfânta Ana nu a fost neroditoare doar ca să îşi arate Dumnezeu puterea, ci pentru că Sfânta Ana era stearpă la trup dar roditoare în duh. Aşa trebuia să nască ea, prin stăruinţă şi minune. Cei doi Sfinţi Părinţi Ioachim şi Ana, au dat dovadă de cea mai stăruitoare şi arzătoare rugăciune din istorie, în aşa fel încât bucuria lor s-a făcut bucurie la toată lumea! Oricine stăruieşte astfel în rugăciune primeşte ascultare!

De aceea Biserica, prin Sfinţii Părinţi a rânduit ca Otpustul (este rugăciunea de final a slujbelor bisericeşti) să facă apel la rugăciunea lor, fiind considerată rugăciune bineprimită de Dumnezeu. Astfel că auzim adeseori: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, a Dumnezeieştilor Părinţi, Ioachim şi Ana, şi pentru ale tuturor sfinţilor tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!”

Anul bisericesc începe la 1 Septembrie

Ştiaţi că anul nou în biserică începe la 1 Septembrie? Ideea foarte clară, dincolo de moştenirea istorică, este aceea că oamenii în Biserică trebuie să culeagă roadele cele duhovniceşti, aşa cum culeg roadele pământului toamna! Cu alte cuvinte, în Hristos mântuirea noastră este realizată, noi doar trebuie să ne-o “culegem” să ne-o însuşim!

Anul nou cu mântuire şi la casa ta să fie!

Ce sunt anahoreţii?

Ei bine anahoreţii sunt călugări care aleg să trăiască în pustiu (a se înţelege departe de lume), de cele mai multe ori sub cerul liber. Cuvântul anahoret vine de la verbul grecesc anahoreo (αναχωρεω) care înseamnă „mă retrag”. Astfel am putea spune că anahoreţii sunt retraşii din lume.

Dintre anahoreţi, cei care trăiau cu desăvârşire în aer liber, fără acoperiş şi fără adăpost se numeau Hypaithrioi. Între asceţii de aer liber se numără:

· Vieţuitorii goi (gymnites) care erau în pustie de atât de mulţi ani încât hainele de pe ei au putrezit şi trăiau fără haine, într-o stare edenică (vezi icoana Sfântului Onufrie Egipteanul, de mai sus; în rândul lor se numără şi Sfânta Maria Egipteanca)

· Păscătorii (Boskoi) care trăiau pe dealuri şi se hrăneau cu fructe şi ierburi sălbatice;

· Stiliţii sau Kioniţii care se nevoiau sus pe stâlpi;

· Dendriţii care trăiau în arbori.

În căutarea lor de a trăi o viaţă mai presus de fire(de firea omenească), în dorinţa de a semăna cu îngerii care nu se îngrijesc de trup, au găsit o formă de ascetism cu totul deosebită. Azi, când trăim doar pentru trup şi îl îngrijim doar pe el, anahorţii ne par nebuni. Dar dacă am cunoaşte unul, am fugi la el, să ne dobândim linişte! Au depăşit limitele trupului şi nu de puţine ori Dumnezeu le-a dăruit un mod de viaţă extra-terestru, îngeresc.