Arhivă pentru botez

Teofania – Arătarea lui Dumnezeu

Posted in Meditatii with tags , , , , , , , , , , , , on Ianuarie 6, 2012 by Ionut Margin

În ziua de 6 Ianuarie se celebrează Teofania sau Arătarea lui Dumnezeu în Treimea cea deofiinţă, eveniment ce a avut loc la botezul Domnului  Iisus Hristos de către Ioan. Deşi îndeobşte sărbătoarea este numită Bobotează, dimensiunea duhovnicească a sărbătorii este o îndoită arătare: pe de o parte arătarea lui Iisus Hristos ca Mesia şi ca Dumnezeu întrupat, iar pe de altă parte arătarea Sfintei Treimi.

Unicitatea creştinismului ca şi religie revelată stă în întruparea Fiului lui Dumnezeu ca Fiu al Omului, dar şi în credinţa că Dumnezeu este o singură fiinţă deţinută deplin, egal şi inconfundabil de trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, omul fiind finit şi creat nu ar fi putut şti cum este fiinţa infinită care l-a creat dacă aceasta nu s-ar fi descoperit. Ceea ce ştim astăzi despre Dumnezeu, dincolo de ce mintea noastră poate înţelege din ceea ce Dumnezeu a creat, se datorează descoperirii pe care însuşi Dumnezeu ne-a făcut-o nouă.

Din punct de vedere liturgic sărbătoarea este însoţită de o precelebrare în Ajun, o zi de post, de ajunare – mâncare de post seara, sau chiar de post negru. În cele două zile Sfânta Liturghie este continuată cu Slujba cea Mare de sfinţire a apei. Cu această apă sfinţită care nu se strică se sfinţesc credincioşii şi casele lor. Aghiasma Mare se bea pe nemâncate cel puţin opt zile până la odovania (sfârşitul) praznicului Bobotezei.

De remarcat poate ar fi şi faptul că botezul lui Ioan este diferit de Botezul lui Hristos. Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei de păcat, iar Botezul lui Iisus Hristos este o trecere la viaţa ce veşnică, „căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” (Galateni 3:27) De asemenea Faptele Apostolilor în capitolul 19 consemnează că Pavel a botezat în numele Domnului Iisus pe ucenicii ce au fost botezaţi cu botezul lui Ioan. Botezul lui Ioan se făcea printr-o singură scufundare, iar Botezul în Hristos se face prin trei scufundări în numele Sfintei Treimi.

Cuvântul botez vine din grecescul baptizo care înseamnă scufundare. De aceea acţiunea presupusă de cuvântul românesc a boteza este aceea de scufundare. Când Ioan boteza, oamenii ce primeau botezul lui, intrau în apele Iordanului până la gât, îşi mărturiseau păcatele, apoi erau scufundaţi de către Ioan. Când a venit Iisus să se boteze de către Ioan, Sfânta Scriptură menţionează faptul că „îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.”(Marcu 1:10). Acest îndată arată că Iisus Hristos nu avea păcat, ci spre deosebire de ceilalţi oameni care stăteau să-şi mărturisească păcatele el îndată s-a botezat.

Sfinţenia acestei zile să ne ajungă şi pe noi, să ne curăţescă sufletele şi să ne lumineze mintea spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu!

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean