Teologie cu Ana

Imi propun in aceasta pagina sa postez cuvinte si discutii foarte interesante, mai mult decat spontane, as zice providentiale, pe care eu sau altii le-am avut cu fetita mea Ana de trei ani (in 7 Oct. 2008) care m-au uimit si nu de putine ori am simtit ca Dumnezeu vorbeste prin gura ei! De asemenea sunt deschis sa postez si alte teologhisiri ale copiilor mici, cu care am intrat in contact sau cu care intrati voi, cititori. Sunt convins ca veti gasi un real folos duhovnicesc!

Tatăl lui Adam!

–        Eu am patru ani, zice Ana. Tu câţi ani ai?

–        Am patruzeci şi doi, răspund.

–        Cât mine, conchide Ana.

Ana îşi lipeşte ochişorii de icoana Răstignirii, se suie pe scaun şi indică cu degeţelul craniul.

–        Ce-i asta?

–        Un craniu.

–        Cum? Craniu?! Ce craniu?

–        A fost un om şi a murit.

–        Ce om?

–        Adam.

–        Adam … De ce a murit?

–        Nu a ascultat pe tăticul lui.

–        Ce i-a zis?

–        Să nu mănânce.

Ana e toată un semn al mirării.

–        Să nu mănânce!?!

–        Să nu mănânce ce nu e voie, rectific grăbită, căci fetiţa m-a prins pe picior greşit.

–        Ce să nu mănânce?

–        Ceva dintr-un pom.

–        Care pom?

În icoana Răstignirii nu e nici un pom. Ana caută pomul în icoanele din jur. Îl găseşte şi mi-l indică triumfătoare:

–        Din pomul acela să nu mănânce? Unde e Măicuţa Sfântă cu Iisus micuţ?

–        Da! Din pomul acela să nu mănânce.

–        Cine e tatăl lui Adam?

Dacă a stabilit pricina vinovăţiei, Ana vrea să ştie cine a dispus pedeapsa.

–        Dumnezeu, răspund.

Ana priveşte iarăşi icoana Răstignirii.

–        Iisus?

–        ?

–        Iisus e tatăl lui Adam?

–        Nu! Dumnezeu.

–        Iisus e Dumnezeu! zice Ana hotărâtă şi întărind cu un gest scurt al mâinii drepte.

–        Da! Iisus e Dumnezeu.

–        Iisus e Tatăl lui Adam! Hotărâre definitivă, căreia nu îi pot sta împotrivă. Ana are patru ani şi aproape patru luni. Mă declar învinsă de logica ei.

–        Şi mama lui care-i? continuă fetiţa.

–        ?

–        Mama lui Adam.

–        Adam nu a avut mamă.

–        Cum poate creşte un copil fără mamă!?!

–        A avut grijă de el Tăticul lui.

–        Adică Iisus!

–        Iisus, desigur, întăresc şi eu.

–        Şi acum de ce stă aici? şi Ana indică cu degeţelul falia întunecată în care stă craniul.

–        Aşteaptă să îl scoată Iisus de acolo.

–        Iisus e pe cruce.

–        Da! O să se dea jos şi o să îl scoată de acolo.

–        Cine-i scoate cuiele? Amănuntul pare să aibă o semnificaţie specială pentru Ana. Îşi plimbă o vreme degeţelul peste sângele ce se scurge din rănile Mântuitorului.

–        Un om bun.

–        Cine?

–        Iosif.

–        Îi scoate cuiele, se duce şi-l ia pe Adam, că-i copilul lui…

Ana stă pe gânduri, face o grimasă şi zice cu răutate mică:

–        Ce copil urât! Cum poate fi un copil aşa urât? Nu am mai văzut un copil aşa urât. Ce ochi, ce dinţi! Ana se strâmbă.

–        Vezi, dacă nu a ascultat? îi zic pedagogic, apoi mă gândesc la nenumăratele mele neascultări şi îmi iau seama continuând, şi, totuşi, Iisus l-a iubit aşa urât cum era, pentru că era copilul lui.

Ana mă priveşte, meditează câteva clipe, pare mulţumită că Iisus e un Tată bun, apoi se întoarce la icoana Răstignirii.

–        Aici cine e? întreabă indicând una dintre femei.

Dialogul continuă.

Nu mă simt deloc pregătită pentru astfel de întrebări. Ana mă scoate de cele mai multe ori din impas…

Scris de Gabriela T.

la 25 01.2010

Discuțiile au continuat în schimb și acasă, așa că am fost nevoit să-i explic defapt cum a fost creat Adam, că el a fost primul om. Ana a conchis:

–        Adam este părintele meu? Mai am doi tătici!? Pe Iisus Hristos și pe Adam, și Eva e mămica noastră!

Mai departe i-am explicat cum a fost cu pomul oprit din Rai, mai precis i-am citit din Mica Biblie, și a înțeles și aici esențialul pentru că a spus:

–        Să nu mai mănânce din pomul rău, numai din ăla al vieții!

Ana despre Răstignire şi Înviere

Rastignirea

Ana îi spune Valentinei:

-Mami, ştii că oameni răi L-au pedepsit pe Iisus Hristos? El a făcut bun şi ei L-au pedepsit, că-s răi! Şi L-au bătut peste cap, şi L-au scuipat! – Îi voie să facă aşa ceva?

-Nu dragă, nu-i voie!

-Nu! Şi în loc să-I pună coroană (Ana arată cu mânuţele): aşa desfăcută, I-au pus coroană de spini, şi au apăsat-o, şi L-a durut, şi I-a curs sânge! Apoi a dus crucea şi I-au bătut cuie în mâini (arată pe rând cu arătătorul fiecare palmă, şi aplecându-se la picioare le arată zicând:) şi în picioare. Şi L-au dezbrăcat şi L-au lăsat doar în chiloţei! Îi voie să facă aşa ceva?

-Nu, nu-i voie, răspunde Valentina consternată şi mirată!

sarutul-maicii-triste

-Nu, şi L-au omorât! A murit pe cruce! Apoi mama Lui, l-a dat jos şi la pus pe o piatră, şi L-a pupat. Lui I-a plăcut şi s-a trezit. A Înviat!

invierea-domnului-fresca

Poate spune cineva, că nu a fost aşa? Nu Maica Domnului L-a dat jos de pe cruce? Nu L-a pupat? Sigur, şi de aia a Înviat Hristos, că L-a pupat mama Lui!

Ana si Vali

La Mulţi Ani, Ana!

Azi fetiţa mea Ana împlineşte trei ani. Acum trei ani, într-o vineri am venit acasă de la Sfânta Liturghie fără să ştiu că nu voi intra bine în casă şi voi ieşi împreună cu Valentina pentru a o vedea pe Ana!

Când am fost să o scot de la cămin (ieri 06.10.2008), educatoarea ne-a spus că Ana s-a prezentat unei doamne ce lucrează acolo zicând: „Eu sunt Ana sfânta!”

Draga de ea! Copii au o sfinţenie a lor, o pază de sus, care îi ţine curaţi şi într-o lume cu totul şi cu totul deosebită, o lume de cer!

„Şi eu am o cruce mică!”

Ana, care aude mai multe decât credem noi, şi care recepţionează idei, când noi credem că stă în lumea copilăriei, când a văzut poza pe care am pregătit-o pentru Dumineca de după Înălţarea Sfintei Cruci, s-a uitat la ea şi mi-a zis:

-Asta este crucea ta. E mare crucea ta, şi pică peste tine!

-Şi eu am cruce! Crucea mea este mică!

-Crucea ta este mare, i-a zis Valentinei (soţia mea, şi mama ei)

Iar mamei mele i-a zis:

-Crucea ta este grasă!

Ana explică Învierea!

Într-o zi de august a acestui an, i-am spus Anei că o duc cu mine la Bunu Ioane, adica tatăl meu care a murit. Aşadar o duceam cu mine la mormânt. Ana s-a bucurat mult, îi este foarte dor de Bunu Ioane – te miri ce memorie vie are!

Ne-am urcat în maşina tatei, iar Ana sa grăbit să-mi spună că mergem cu maşina lui bunu!

Pe maşină i-am spus, încercând să-i potolesc entuziasmul – „Ana! Ştii… nu o să-l vezi pe bunu că-i înăuntru!”

Am ajuns la mormânt, şi primul lucru pe care l-a făcut Ana a fost să atingă crucea tatei, apoi m-a întrebat: „Pot să-l ating pe bunu?” – contrariat şi încurcat am zis – da; curios să văd ce face! Ana a atins pământul şi a zis: „- S-a bucurat bunu! Acum se trezeşte şi se curăţeşte!”

Am aprins o lumânare şi am zis împreună Tatăl nostru. Un moment unic. Cred că a fost un dar minunat pentru tata! Ana avea totuşi doi ani şi zece luni!

Nu am vrut să stăm prea mult, aşa că ne-am pregătit să mergem la ceilalţi bunici, la ei acasă, ei trăiesc. Ana a mai atins o dată mormântul şi apoi crucea. Apoi am plecat.

Când am ajuns la blocul bunicilor o muscă zbura pe jos pe spate şi făcea gălăgie. I-a atras atenţia Anei. Am întors-o pe picioare, dar ea s-a răsturnat pe spate şi a început să zumzăie şi să zboare pe jos mai departe! I-am explicat Anei că o să moară musca, dar Ana a zis: „-Bunu îi mort!” Aşa ca pentru mine un gând de reflexie l-am zis cu voce tare:

– Noi toţi murim!

Iar Ana cu bucurie cerească în glas a zis:

– Da! Murim, ne băgăm lângă bunu, ne murdărim, apoi ne trezim şi ne curăţim!

D-ale Anei

Ana şi-a aflat sorgintea

E dimineaţă.

Nu e foarte dimineaţă, dar e ora la care se trezeşte Ana.

Părintele îşi citeşte rugăciunile. Ana are şi ea momentele ei de reflectare. E adâncită în gânduri. Meditează.

În cele din urmă îi prezintă părintelui concluziile ei:

Tati, eu sunt a lui Maica Sfântă.

Părintele se întrerupe, nu prea înţelege de unde şi până unde, dar confirmă o astfel de judecată cuminte:

Da, Ana, eşti a Maicii Sfinte!, întărind puţin genitivul limbii române.

Ana cugetă, ca un ardelean de treabă, cu un degeţel în gură.

Dacă eu sunt a Maicii sfinte, atunci, tu tati, eşti a lui Domnu Iisus!

(repovestită de G.T.)

Ana învinge răul

De vreo trei zile Anei nu îi scade temperatura sub 40o.

Medicii nu ştiu să îi pună diagnosticul. Au mereu idei noi, diagnostice noi, analize noi, pilule, noi.

Părintele e trist. Neştiinţa medicilor începe să îl revolte.

Ce are copilul lui?

Dan e departe.

Nimeni nu e în stare să-i spună de ce fetiţa lui are de atâtea zile temperatură mare.

Stai să te ung cu untdelemn sfinţit, Ana!

Ana e ridicată în picioare în pat. Abia s-a trezit.

Aşteaptă cuminte s-o ungă părintele

Vrei să te ung şi eu? Îl întreabă Ana pe părintele.

Sigur, Ana! Şi părintele îi întinde untdelemnul

Ana îşi face conştiincios datoria, aşa cum a văzut de atâtea ori la tatăl ei.

A picat răul! Zice Ana victorioasă după ce operaţiunea s-a sfârşit.

A picat răul, tati! Întăreşte încă o dată ca să fie sigură că a fost bine înţeleasă.

A picat răul! Spune apăsat şi părintele, pentru că ştie de la Ana că de acum răul chiar a picat.

(repovestită de G.T.)

Ana e ascultătoare

Afară plouă şi mai sunt trei luni până când Ana va împlini trei ani.

Totul e mohorât în jur şi nici Ana nu e veselă.

S-a trezit mofturoasă şi e imposibil de împăcat.

Părintele îmi arată un filmuleţ cu Ana de când avea abia un an şi începuse a merge binişor.

Ca o furnicuţă Ana mică adună rufele şi mânuţele ei abia mai pot ţine grămada cât ea de mare. Încearcă să le pună la uscat. Rufele cad, Ana le adună răbdătoare. Nu lasă nici una pe jos. Altele cad şi, încercând să le adune, Ana pare mai perseverentă ca Sisif.

Părintele face conversaţie de salon şi e protocolar. Vrea să fie gazdă bună şi Ana nu îl lasă. Prea multă atenţie acordată Anei mici şi prea puţină Anei mari. Se smiorcăie şi e fără chef. Răbdarea părintelui se apropie de sfârşit:

Să pleci de lângă mine! Nu-mi trebuie un copil smiorcăit.

Ana îşi lipeşte melodramatic fruntea pe mâna părintelui în care stă mouse-ul şi stoarce cu greu câteva lacrimi patetice.

Du-te mai departe de mine! Du-te şi plângi mai departe!

Ana face tristă doi – trei paşi, pune căpuşorul pe canapea şi plânge amarnic.

Filmuleţul e pe sfârşite. Părintele ar fi vrut să puncteze o anumită notă din film şi nu a reuşit. Educaţia Anei trece pe primul loc.

Zi-mi şi mie de ce plângi, că nu ţi-am făcut nimic?

Ana e toată o lacrimă. Năsucul e roşu, ochii i-s inundaţi:

Tu ai zis să plâng! Spune Ana printre lacrimi.

Abia îmi înăbuş un hohot de râs.

povestită de Gabriela T.

Poezie pentru Ana

Ana, mică, strop de aur,

Viaţa ta se face plaur

Lunecând spre zări senine.

Fie-ţi zările divine!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: