Adevărul despre Roşia Montană în ochii părintelui Ilie Moldovan

*** interviu publicat în Formula-AS

Prof. dr. Ilie Moldovan. – Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa . „Andrei Saguna” din Sibiu -. „Daca semnam la Rosia Montana actul de deces . al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta . consecintele in istorie si-n vesnicie”. Parintele profesor Ilie Moldovan din Sibiu este unul din marii…

Prof. dr. Ilie Moldovan

– Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa
„Andrei Saguna” din Sibiu –

„Daca semnam la Rosia Montana actul de deces
al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta
consecintele in istorie si-n vesnicie”

Parintele profesor Ilie Moldovan din Sibiu este unul din marii iluminati ai ortodoxiei. Adevarat „apostol” al lui Iisus, cutreiera tara de la un capat la altul, propovaduind peste tot nadejdea si frumusetea vietii crestine, iubirea de neam si de tara in care am fost asezati. Sacerdot de o frumusete spirituala coborand parca direct din Sfintii Parinti, pr. dr. Moldovan este printre cei mai aprigi „paznici de far” ai Naturii vazute drept creatia primordiala a lui Dumnezeu. Traim intr-un secol al nesigurantei, cand oamenii par neputinciosi in fata realitatii, iar durabilitatea naturii este amenintata de lacomia oarba a cautatorilor de comori. Consumismul, care este opus durabilitatii, altereaza credinta, distruge bazele vietii spirituale. Corolarul sau este egoismul, urmarirea exclusiva a propriilor interese, care il pune pe om in situatia de a accepta secularizarea accentuata, distrugerea temeliei puse de Mantuitor in lume. Fata de toate acestea, parintele Moldovan spune: „Ca sa existe ceva durabil, trebuie sa gandim intr-o perspectiva care nu este franta de trecerea anilor, avem chemarea de a-i pune un fundament etern. Daca-l excludem pe Dumnezeu, nu mai e posibil sa vorbim de durabilitate, ci de consumism grabit, cu pecetea sa malefica. Prin consumism ne alegem alt Dumnezeu.”.
Nelipsit de la reuniunile cu caracter teologic si national, invitat la seminarii ecumenice sau la conferinte ecologice, parintele, care este si un orator fascinant, pledeaza pentru ecumenism, dar numai cu pastrarea intacta a propriei noastre spiritualitati. In cadrul unui interviu pe care ni l-a acordat recent, cu ocazia primei conferinte de ecologie din Sibiu, organizata de Academia Evanghelica Transilvania, parintele profesor a facut elogiul responsabilitatii si al durabilitatii ca baze ale unei gandiri eco-teologice. Ca exemplu de incalcare a acestor concepte, pr. dr. Ilie Moldovan a indicat proiectul de la Rosia Montana.

„Cand ne-am pierdut radacinile, ne-am pierdut pe noi insine”

– In cadrul Conferintei de la Sibiu, ati vorbit despre responsabilitatea individuala ca dimensiune a propriei spiritualitati. Cat e de grea responsabilitatea oficialilor romani care au dat lumina verde si sustin proiectul de la Rosia Montana?
– Dupa parerea mea, proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant. Intr-un fel oarecare, ni se fura comorile de toate felurile: minerale, spirituale, culturale, istorice. Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.
– La fel ca in toate satele Muntilor Apuseni, la Rosia sunt bogatii si biserici crestine, cimitire, vestigii dacice, romane si medievale. Acolo dureaza o asezare straveche – tipar al lumii romanesti de odinioara, un loc asuprit acum de durerea si jalea celor ce refuza sa-si lase casele si sa plece. De ce e nevoie ca toate acestea sa fie salvate? Ce ne leaga pe noi, romanii, de ele?
– Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul. Urmasii nostri nu trebuie sa mai aiba nimica? Ce le dam noi celor care-or veni dupa noi? Ce durabilitate ni se propune acolo? Se inscrie ea in raportul dintre timp si vesnicie? Nu. Credinta populara spune ca, la Judecata din Urma, fiecare om va trebui sa se prezinte in locul unde a trait, in casa si curtea in care si-a dus viata trecatoare pe pamant. Or, daca sunt stramutati pe alte meleaguri, unde se vor prezenta rosienii in fata Domnului? Intr-un iaz de decantare sau intr-un crater cu ape acide? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit.
– Compania aurifera spune ca va aduce dezvoltare si locuri de munca. Unii dintre tinerii rosieni sustin aceasta perspectiva, netinand seama de valorile care vor fi distruse. Cum vi se pare aceasta logica?
– La drept vorbind, logica aceasta se dovedeste mai mult decat inconsistenta, este vicioasa. Cui dai loc de munca, in ce proportii si care este de fapt finalitatea? Un cuvant exprima totul: profit. Sunt in stare sa ne spuna ca nu lucreaza pentru un profit generos? Si profitul unde se revarsa? In Elvetia. Trebuie sa ai orbul gainilor sa nu vezi acest lucru. Iar daca unii tineri accepta distrugerea de dragul unei asa-zise „vieti mai bune”, inseamna ca sunt legati, poate fara sa stie, de o lucrare de surpare a duhurilor rele. Ei au pierdut radacina spirituala cu pamantul. Nu stiu ca proprietarul acolo este numai Dumnezeu, si nu administratorii vremelnici de azi.
– Sfantul Sinod si-a exprimat pozitia fata de acest proiect, care ar urma sa demoleze biserici si cimitire, cerand autoritatilor sa nu permita dezvoltarea lui. Cum ati primit comunicatul acela de importanta istorica?
– Consider ca Sfantul Sinod a pus degetul pe rana. Daca avea alta atitudine, nu mai era Sfantul Sinod. Dorind sa fie vocea lui Dumnezeu, el a cerut statului sa ia masuri pentru salvarea identitatii nationale, pentru impiedicarea desfiintarii noastre. Proiectul minier ataca frontal aceste valori si este o experienta pe care suntem pusi de pe acuma sa o inregistram. Daca este o experienta, este si primul examen. Daca-l pierdem si vom ramane repetenti, inseamna ca repetentia aceasta ne costa lipsa de durabilitate a actiunilor industriale de acolo. Sa luam seama: insuccesele nu se pierd. Se cumuleaza, se contabilizeaza. Dar nici biruintele. Iar daca biruinta, in Apuseni, va fi de partea celor ce nu cred in valorile noastre, atunci ea va fi sinonima cu pierderea unei parti din tara. Cu o mutilare. Biruinta lor va dovedi un lucru: suntem pamant cucerit, cotropit. In ce priveste daramarea bisericilor, le demoleaza, dar Dumnezeu nu accepta, nu semneaza actul de demolare. Contand pe Dumnezeu, nu se poate sa nu iesim la lumina. Pentru ca, daca noi semnam acolo actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie.

„Adevarul Rosiei este un adevar romanesc”

– Parinte profesor, sunteti oare impotriva globalizarii?
– Nu eu sunt impotriva globalizarii, ci globalizarea este impotriva mea. Ea e impotriva mea, ea-mi sterge identitatea. Cum fenomenul integrarii europene nu mai poate fi oprit, trebuie

sa stim ce avem de facut, dupa ce am intrat in lanturi. Sa nu ajungem sa ne blestemam zilele cu vorba aceea din popor: decat sarac, mai bine sa nu ai nimic!
– Vorbiti cu multa elocinta, cu un talent oratoric iesit din comun. De unde va inspirati?
– Din dragostea de adevar. Numai ea ma face sa ma exprim mai involt, mai metaforic. Insa metafora nu-mi place, pentru ca ascunde adevarul. Sunt insa si metafore care descopera adevarul.
– Care ar fi metafora potrivita pentru proiectul de la Rosia Montana?
– Metafora care se potriveste la Rosia Montana este cea care defineste zaharina: minte-ma, dar spune-mi vorbe dulci! Oare nu acest lucru se intampla acolo de cativa ani? Nu ascund aceia adevarul, in dosul unor vorbe frumoase si al unor promisiuni siropoase? Datoria noastra este sa-l aducem, din nou, in lumina. Adevarul Rosiei este un adevar romanesc. Rosia Montana traieste in Romania, iar Romania traieste si in mine! Ati inteles? Eu sunt si Rosia Montana si Sighisoara care se salveaza de Dracula Park. Noi suntem cei ce poarta in sine paradisul etnic romanesc. Mie, popor roman, Rosia Montana mi-a fost data ca dar de nunta! Iar aceasta nunta a avut loc in etnogeneza, in veacurile formarii romanitatii in Dacia. La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor. Cum nu m-ar interesa un pamant, un pamant care ne-a fost lasat mostenire pentru fiii fiilor nostri? De aceea, pentru el trebuie sa ne rugam si la ingerii Domnului. S-au identificat in Carpati 12 terase agro-montane pe care, dupa Retragerea Aureliana (274 d. Hr. – n. red.), stramosii nostri cultivau grau, pentru a duce la biserica prescure pentru Iisus si mirida (hrana) pentru ingeri. Acest grau era pazit chiar de ingeri, fiind un miracol ca putea sa rodeasca in varf de munte. Rosia Montana e din acea vreme, in care ingerii Domnului pazeau muntele. Lor trebuie sa ne rugam, sa ne salveze muntii si bisericile si cimitirele de acolo.
– V-as ruga, parinte profesor, sa le adresati un cuvant celor ce traiesc la Rosia Montana si refuza sa accepte bani, oricat ar fi de multi, in schimbul parasirii satului…
– Cuvantul nu este de pe pamant. Nici nu poate fi de pe pamant. El nu poate fi decat din ceruri. Ceea ce inseamna ca oamenii aceia sunt inspirati de Sus. Ei sunt buni de pusi in icoana, rezistenta lor are ceva sfant in ea. Ei sunt de partea lui Hristos. Trebuie sa stie ca tara e cu ei. Iar ca sa le aratam acest lucru, ii indemn pe toti cititorii revistei dvs., care nu are astampar cu aceasta tema nationala, sa mearga la Rosia Montana, sa-i viziteze in aceasta vara. Sa nu uite ca, daca ar renunta la gandul bun, ei ar renunta la Dumnezeul parintilor lor, pentru ca, odata cu botezul intru Hristos, acelora li s-a oferit in dar si paradisul etnic romanesc, care sunt Muntii Carpati.

Ion Longin Popescu

Veşnica pomenire!

Pentru Părintele Ilie nu pot să spun decât: „Fericită este calea pe care mergi astăzi suflete, că ţi-a gătit ţie Domnul loc de odihnă!”

Pentru familia sfinţiei sale şi pentru apropiaţi cuvânt de mângâiere le spun doar Hristos a Înviat!

Teofania – Arătarea lui Dumnezeu

În ziua de 6 Ianuarie se celebrează Teofania sau Arătarea lui Dumnezeu în Treimea cea deofiinţă, eveniment ce a avut loc la botezul Domnului  Iisus Hristos de către Ioan. Deşi îndeobşte sărbătoarea este numită Bobotează, dimensiunea duhovnicească a sărbătorii este o îndoită arătare: pe de o parte arătarea lui Iisus Hristos ca Mesia şi ca Dumnezeu întrupat, iar pe de altă parte arătarea Sfintei Treimi.

Unicitatea creştinismului ca şi religie revelată stă în întruparea Fiului lui Dumnezeu ca Fiu al Omului, dar şi în credinţa că Dumnezeu este o singură fiinţă deţinută deplin, egal şi inconfundabil de trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, omul fiind finit şi creat nu ar fi putut şti cum este fiinţa infinită care l-a creat dacă aceasta nu s-ar fi descoperit. Ceea ce ştim astăzi despre Dumnezeu, dincolo de ce mintea noastră poate înţelege din ceea ce Dumnezeu a creat, se datorează descoperirii pe care însuşi Dumnezeu ne-a făcut-o nouă.

Din punct de vedere liturgic sărbătoarea este însoţită de o precelebrare în Ajun, o zi de post, de ajunare – mâncare de post seara, sau chiar de post negru. În cele două zile Sfânta Liturghie este continuată cu Slujba cea Mare de sfinţire a apei. Cu această apă sfinţită care nu se strică se sfinţesc credincioşii şi casele lor. Aghiasma Mare se bea pe nemâncate cel puţin opt zile până la odovania (sfârşitul) praznicului Bobotezei.

De remarcat poate ar fi şi faptul că botezul lui Ioan este diferit de Botezul lui Hristos. Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei de păcat, iar Botezul lui Iisus Hristos este o trecere la viaţa ce veşnică, „căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” (Galateni 3:27) De asemenea Faptele Apostolilor în capitolul 19 consemnează că Pavel a botezat în numele Domnului Iisus pe ucenicii ce au fost botezaţi cu botezul lui Ioan. Botezul lui Ioan se făcea printr-o singură scufundare, iar Botezul în Hristos se face prin trei scufundări în numele Sfintei Treimi.

Cuvântul botez vine din grecescul baptizo care înseamnă scufundare. De aceea acţiunea presupusă de cuvântul românesc a boteza este aceea de scufundare. Când Ioan boteza, oamenii ce primeau botezul lui, intrau în apele Iordanului până la gât, îşi mărturiseau păcatele, apoi erau scufundaţi de către Ioan. Când a venit Iisus să se boteze de către Ioan, Sfânta Scriptură menţionează faptul că „îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.”(Marcu 1:10). Acest îndată arată că Iisus Hristos nu avea păcat, ci spre deosebire de ceilalţi oameni care stăteau să-şi mărturisească păcatele el îndată s-a botezat.

Sfinţenia acestei zile să ne ajungă şi pe noi, să ne curăţescă sufletele şi să ne lumineze mintea spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu!

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean

Sfântul Ierarh Nicolae – un sfânt al darului

În data de 6 decembrie este prăznuit cu mare bucurie Sfântul Ierarh Nicolae episcop al Mirelor Lichiei care a trăit în prima jumătate a secolului IV, pe vremea împăraţilor  Diocleţian, Maximilian şi a Marelui Constantin. Pe trupul său avea urmele mărturisirii fiind închis în timpul prigonirii creştine şi eliberat de Constantin. Cu toate că  nu este consemnat în mod deosebit în lucrări contemporane lui, deşi nu a rămas nimic scris de mâna lui, amintirea  şi cinstirea lui a intrat adânc în conştiinţa creştinătăţii, fapt recunoscut liturgic şi de către Biserică prin închinarea zilei de joi din fiecare săptămână pomenirii lui.

Sfântul darului

            Dragostea şi grija pe care Sfântul Nicolae a arătat-o faţă de păstoriţii lui a făcut posibilă pomenirea lui peste veacuri. Binele pe care la făcut a inspirat pe mulţi la a-i urma pilda, nu întâmplător luna în care este pomenit este numită luna darurilor. Ceea ce a impresionat însă a fost discreţia sa. Este cunoscut felul cum în mod tainic le-a dăruit celor trei surori trei pungi de galbeni ca să aibe zestre pentru măritiş. Prin această faptă de discretă generozitate s-a făcut părinte înţelept în locul tatălui lor care se gândea se pare să trăiască în mod ruşinos de pe urma frumuseţii lor.

            Pomenirea Sfântului Nicolae care a ştiut să fie părinte demn este străjuită de pomenirea unor sfinte care au fost ucise de taţii lor. Este vorba de Sfânta Varvara (4 decembrie) şi Sfânta Filofteia (7 decembrie). Părinţii creştini de peste veacuri şi-au dorit să urmeze pilda Sfântului Ierarh Nicolae, şi pentru ca şi copii lor să fie binecuvântaţi de Sfânt îşi arată dragostea faţă de copii prin darurile atât de mult aşteptate.

Sfântul Nicolae şi Zalăul

            Sfântul Ierarh Nicolae este unul din protectorii Zalăului pentru cel puţin două motive: unul este dragostea credincioşilor faţă de sfânt prin faptul că pe strada Crasnei se ridică o frumoasă biserică în cinstea şi cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Iar al doilea este dragostea Sfântului Ierarh Nicolae faţă de credincioşii zălăuani pentru că a ales să se facă şi el zălăuan prin prezenţa unei părticele din sfintele lui moaşte la biserica ce se ridică în cinstea lui. Astfel avem acum ocazia ca să ne exprimăm dragostea faţă de Sfântul Nicolae vizitându-l la „casa lui” de pe strada Crasnei şi urmându-i exemplul de generozitate prin darurile pe care şi noi le putem face celor dragi şi nu numai.

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean la 06.12.2011

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României

Ziua de astăzi este una de sărbătoare pentru întreaga Românie şi de celebrare deosebită pentru aproximativ 600000 de români care poartă numele Sfântului Apostol Andrei. Sfântul Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru a primit mai multe apelative onorante, printre care „cel dintâi chemat” şi „ocrotitorul României”. Aceste cuvinte sunt definitorii pentru Apostolul lui Hristos. A prpovăduit credinţa creştină în Pont, Tracia, Sciţia, şi a fost răstignit la Ptras în Grecia pe o cruce în formă de X. Moaştele lui au fost puse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Cardinalul Petru de Capua va duce moaştele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. în anul 1462, în vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei ajunge la Roma. Pe 30 noiembrie 1976 Papa Paul al VI-lea a predat preţioasa relicva a capului Sf. Andrei Bisericii din Patras. De aici Capul Sfântului Apostol a fost adus în România în anii 1996 şi 2011.

          „Cel dintâi chemat”

Chemarea la care a răspuns Sfântul Andrei, a fost cea de Apostol al lui Hristos Dumnezeu, care l-a transformat din pescar în „pescar de oameni”(Matei 4:20) împreună cu fratele său Petru şi cu ceilalţi doi fraţi Iacov şi Ioan. De fapt Andrei şi Ioan, care erau mai tineri, l-au urmat pe Hristos Iisus încă de la Botezul acestuia în apele Iordanului, când erau ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Iată ce spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în Evanghelia sa: „A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).” (Ioan 1:35-42) Acesta este motivul pentru care Andrei este socotit cel dintâi chemat, pentru că a crezut că Iisus este Mesia, şi s-a făcut propovăduitorul acestei credinţe mai întâi în casa sa, familiei sale şi apoi ne-a făcut pe toţi familia lui Hristos.

          “Ocrotitorul României”

Sfântul Andrei este socotit ocrotitorul şi altor ţări sau biserici. Sfântul Andrei este întemeietorul Bisericii din Constantinopol si prin urmare ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Constantinopolului; sfânt ocrotitor al Scoţiei de aceea   crucea în forma de X stă ca simbol al Scoţiei pe drapelul britanic; ocrotitor al poporului rus, care în perioada ţaristă avea crucea lui Andrei pe stindardul ţării.

În anul 1997 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei “Ocrotitorul României”, iar ziua lui de prăznuire sărbătoare bisericească naţională. Există şi un proiect de lege prin care ziua Sfântului Andrei este declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare, care în data de 23 noiembrie a trecut de Senat urmând a fi dezbătută de Camera Deputaţilor.

Demersurile menţionate au un substrat de recunoaştere istorică a activităţii apostolice a Sfântului Andrei, care a fost primul încreştinător al unei părţi din teritoriul actual al României şi anume Dobrogea. Celebrul istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea contemporanul Marelui Împărat Constantin este primul care menţionează în scris faptul că Andrei a predicat în Sciţia – Dobrogea de astăzi. Deşi lumea de atunci a Dobrogei era una de cultură eminamente grecească, confluenţa civilizaţiilor a fost la fel de vie ca şi astăzi. Prezenţa spirituală a Sfântului Apostol Andrei, credinţa nouă pe care o aducea şi minunile care îl însoţeau a făcut ca percepţia lui să aibe reverberaţii şi dincolo de Dunăre. Ecoul propovăduirii sale răzbate încă printre veacuri prin toponimele din zonă precum Peştera Sfântului Andrei sau Pârâul Sfântului Andrei. De asemenea poveştile bătrâneşti spun că dacii l-au numit Apostolul Lupilor, deoarece se spune că un lup l-ar fi condus la peştera de unde îşi făcea propovăduirea. Ei au considerat că acest lup este căpetenia lupilor, şi tot acest lup ar fi fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Pe de altă parte deşi Andrei este un nume grecesc care înseamnă “plin de bărbăţie, de curaj” dacii îl legau de denumirea de lup care în limba lor ar fi “daoi”.

Cert este că sămânţa creştină pe care Apostolul Andrei a lăsat-o a rodit însutit, Dobrogea beneficiind de celebre centre episcopale active dintre care cel mai renumit a fost Tomisul, Constanţa de astăzi.

Poporul care urma să se întemeieze s-a format împreună cu noua credinţă ce se răspândea. Când poporul român s-a ştiut defini ca entitate naţională, vorbitoare de aceeaşi limbă, cu aceleaşi tradiţii,  s-a definit creştin. Astfel sufletul românesc a fost din faşă creştin, şi altă credinţă nu a cunoscut. Înainte ca identitatea naţională să fie definită în secolul 19 în concepţia etnică aşa cum o avem astăzi, poporul român ştia că are o unitate fiinţială, definită de credinţa creştină ortodoxă (drept măritoare) şi limba română singura latină din acest spaţiu.

Aşadar putem spune că astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Andrei, sărbătorim sufletul românesc ce îşi va avea unirea trupului celebrată mâine! Aşadar mulţi şi fericiţi ani popor român şi sfântă credinţă străbună!

*Articol apărut în cotidianul Magazin Sălăjean la 30.11.2011